Despre chilie

Dragii mei,

Cu ajutorul lui Dumnezeu și a Sf. Iosif de la Partoș o să avem o chilie cu hram românesc la Vatoped!

Părintele Stareț Efrem și conducerea mănăstirii a dat binecuvântarea să terminăm una din chiliile părăsite ale mănăstirii aflat într-un cadru mirific și să-i schimbăm hramul în… …Sf. Iosif de la Partoș din Timișoara.

Chilia se află pe locul vechii mănăstiri a Filadelfului atestată documentar de la 980 (da, în urmă cu o mie de ani), contemporană cu Sf. Atanasie, Nicolae și Antonie, sfinții din Adrianopol care au reconstruit Vatopedul.

Este situată la 10 minute de Vatoped într-o oază de liniște înconjurată de pomi fructiferi, vii și un mic lan de grâu. De jur împrejur pădure și pâraie.

Interioarele sunt fotografiate la etaj, și arată dincolo de configurația chiliei cu verandă și balcon încercările noastre de a reface chilia pe cât ne stă în putință. Pentru că structura de rezistență a chiliei s-a păstrat destul de bine de-a lungul anilor, părinții și mai ales muncitorii de la mijlocul sec. XX au transformat-o în depozit pentru mobilierul (uși, ferestre, scaune etc.) dezafectat.

Chilia are două etaje după tipicul atonit al sec. XIX cu paraclis, arhondaric, câteva camere și două etaje.

Poate că ar trebui să dau o mică explicație: Sf. Iosif de la Partoș după ce a fost tuns în monahism la mănăstirea Pantocrator, o perioadă a vieții sale a fost monah la Vatoped de unde a plecat la Timișoara trimis de către Patriarhul Constantinopolului în urma cererii românilor din Banat pentru a fi hirotonit mitropolit acolo.

Cu mult drag în Hristos,

M.Th.

http://AsceticExperience.com

(Pentru detalii ne puteți contacta la support@asceticexperience.com)

Detalii despre conturi precum și modalități de donare online găsiți aici.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s