În deșert totul este diferit față de lume

Mănăstirea Vatoped se află în „deșert” (pustie) – după cum sfinții părinți îl numesc – cu alte cuvinte, un loc izolat, fără locuitori. Nu există curent electric, rețea de apă de la stat și nici alte conexiuni utilitare cu lumea de afară. Mănăstirea încearcă să se gospodărească și să fie de sine stătătoare pe cât posibil. Curentul este produs local, apa este adunată din izvoare și fântâni iar muncitorii sunt din afară și sunt angajați de mănăstire. Aceștia sunt supravegheați de către părinți care de multe ori lucrează dimpreună cu ei. Desigur că, dincolo de asta, foarte multe munci sunt făcute de către părinții singuri.

Chiar dacă această izolare și lipsă a conveniențelor și serviciilor facile își are dificultățile ei, părinții socotesc că atmosfera de rugăciune și de slăvire a lui Dumnezeu pe care acestea le oferă merită cu prisosință acest preț.

În fotografii puteți vedea cum sunt făcute ferestrele de la Chilia Sf. Iosif de la Timișoara în tâmplăria mănăstirii.

Dacă doriți să faceți o donație pentru chilie o puteți face aici. Cei care vor dona, vor fi considerați ctitori și vor fi pomeniți veșnic la chilie. De asemenea, vor avea dreptul la o liturghie pe an și posibilitatea de a o vizita.

Tradus după originalul în engleză de la AsceticExperience.com

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s